Utrenia si Vecernia
Sunt cele mai importante laude ale zilei, marcind momentele ei cheie: apusul si rasaritul Soarelui. In toate traditiile religioase aceste momente erau marcate de rugaciuni speciale, menite sa alunge duhurile necurate si sa calauzeasca sufletele credinciosilor pe calea preceptelor divine. In traditia ebraica, este de remarcat faptul ca orice zi e anticipata prin slujba din seara precedenta. Aceasta viziune, preluata in liturghia crestina, subliniaza profunda asteptare a Zilei Domnului, dar si efortul de anticipare a ei in viata terestra. Orice sarbatoare este o actualizare a acelei Zile. Asa cum din ajun incepem pregatirea pentru a ne putea bucura de aceea sarbatoare, asa suntem indemnati sa traim si scurta noastra viata pe Pamant: ca un ajun al Marii Sarbatori, ce va fi accesibila doar acelora care s-au pregatit pentru ea cu haina de nunta si cu candela plina.
Vecernia se deschide cu evocarea bunatatii creatiei lui Dumnezeu, de la inceput impartasita omului -psalmul 103. In timpul acestei citiri, preotul, si prin el, intrega comunitate, se afla in fata usilor inchise ale altarului, constientizind caderea sa de la chemarea divina. Ca urmare, el isi inalta strigatul catre Dumnezeu, intr-o pornire de pocainta (innoire a mintii) trasata de psalmii 140, 141 si 129, cu imnele lor dedicate luptelor sfintilor din ziua ce va urma. Imnul “Lumina lina” ne vesteste bucuria venirii la noi a Unuia din Treime iar cantarea lui Simeon “Acum slobozeste” ne face partasi ai Eshatonului, ai timpului in care toate separarile vor fi abolite iar Dumnezeu va locui in mijlocul poporului Sau.
Aceleasi 4 teme se reiau, in ordine inversa, pe parcursul Utreniei. Eshatonul se exprima prin cei 6 psalmi ce amintesc de Infricosatoarea Judecata, iar venirea Mintuitorului prin cantarile pline de bucurie ce insotesc profetia "Dumnezeu este Domnul" (ps. 117) si prin proclamarea Evangheliei. Calea pocaintei se deschide prin psalmul 50 si urca apoi cele 9 trepte ale odelor biblice cu canoanele adaugate lor. Catre final, omul se alatura creatiei insufletite pe care o evocaultimii psalmi –148-150.
La sarbatorile sfintilor mari, vecerniei i se adauga Litia - o rugaciune de cerere extinsa prin care sunt pomenite toate cetele sfintilor- si binecuvintarea painii si a vinului, ce sunt impartite credinciosilor pentru osteneala lor si ca o pregustare a ospatului euharistic. Cu prilejul praznicelor imparatesti (in numar de 13 de-a lungul anului), anticiparea Zilei Domnului este subliniata prin unirea vecerniei cu utrenia in cadrul unui singur oficiu (semn al abolirii diviziunilor timpului si a unificarii tuturor in Hristos) numit priveghere. Privegherea monastica ocupa intrega durata a noptii, marcind astfel biruinta asupra intunericului si a mortii; in lume ea era adaptata posibilitatilor enoriasilor, singura priveghere deplina ca durata fiind cea din noaptea de Pasti.
In paraclisul nostru vecernia este savirsita in ajunul fiecarei sambete si duminici, zile deosebite in rinduiala siptainii. Sambata ramine pentru crestini ziua a 7-a, a odihnei lui Dumnezeu in creatia sa. Este o zi dedicata apostolilor, martirilor si cuviosilor, si alaturi de ei ne rugam si pentru odihna celor adormiti intru credinta din neamurile noastre. Parastasul ce se face pentru acestia sambata dimineata este o utrenie prescurtata, avind ca punct de referinta Sambata lui Lazar si mai ales Sambata Mare (odihna lui Iisus in mormint), fiind pentru cei credinciosi un timp binecuvintat de asteptare a Invierii. Aceasta Inviere este tema centrala duminicii, ziua a 8-a, cea care deschide timpul nou si infinit al Imparatiei lui Dumnezeu. In plus, duminicile anului sunt grupate cite 8, dupa cele 8 glasuri ale muzicii bisericesti. In fiecare duminica, incepind de la vecernia din ajun, un nou glas incepe, acoperind slujbele din intreaga saptamina ce urmeaza. Pe acelasi principiu al octavei este organizata si marea perioada a Pastilor si cea a praznicelor imparatesti. Vecernia si utrenia, sau, dupa caz, priveghererea, culmineaza in Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie care ne duce dincolo de Inviere, la evenimentul fondator al Bisericii: Cincizecimea, revarsarea Duhului Sfant peste adunarea credinciosilor.
Am vazut lumina cea adevarata,
Am primit Duhul cel ceresc,
Am aflat credinta cea adevarata,
Nedespartitei Sfintei Treimi inchinandu-ne,
Ca aceasta ne-a mantuit pe noi.
[ inapoi ]
