De ce Construim Biserica?
Scopul principal pentru care se construieşte o biserică este sfinţirea vieţii oamenilor şi dobândirea mântuirii sau a vieţii veşnice în comuniunea lor cu Dumnezeu Cel Sfânt.
Sfântul Gherman, arhiepiscopul Constantinopolului (650 733) spune că „Biserica este cerul pământesc, întru care locuieşte şi umblă Dumnezeul cel ceresc, închipuind răstignirea, înmormântarea şi învierea lui Hristos, mai preaslăvită decât Cortul mărturiei lui Moise, preînchipuită de Patriarhi, aşezată pe temelii de Apostoli [...]”.
O biserică nouă, ca locaş de cult, înseamnă o nouă „Poartă a cerului” şi o nouă „Casă a lui Dumnezeu” (cf. Facere 28, 22), iar construirea ei adună laolaltă oamenii în rugăciune şi în acţiune. Construirea unei biserici noi cere un mare effort fizic şi financiar din partea unei comunităţi, insa, desi se faureste cu jertfe materiale, este în primul rând o lucrare cu o profundă semnificaţie spirituala, este o opera a credintei, este dorinta unor oameni de a-L pastra pe Dumnezeu în mijlocul lor. O astfel de lucrare a credintei dorim sa înfaptuim, cu ajutorul lui Dumnezeu, si noi.
În spaţiul sacru al bisericii de zid se întâlnesc pământul cu cerul, timpul cu veşnicia, credincioşii de pepământ cu cei din ceruri, dar şi generaţiile între ele. Această adunare a tuturor oamenilor în comuniune de credinţă şi iubire este sfinţitoare şi mântuitoare, deoarece iubirea născută din rugăciune învinge spaţiul şi timpul care separă pe oameni unii de alţii. Rugăciunile care se citesc la sfinţirea locului şi la punerea pietrei de temelie pentru zidirea unei biserici ne arată că vocaţia bisericii – locaş de cult - este de-a aduna laolaltă în credinţă şi rugăciune oameni venind din cele patru puncte cardinale ale pământului, est, vest, sud, nord, pentru a-i orienta spre Hristos, Răsăritul Cel de Sus,şi a-i adduce în Împărăţia Cerurilor sau în Împărăţia Preasfintei Treimi, simbolizată de Sfântul Altar.
Clădirile bisericilor nu sunt creaţia noastră – nici ca persoane, nici ca şi comunităţi, nici ca neam. Lucrarea la construirea bisericii nu se poate face decât ca împreună lucrare cu Dumnezeu. Ridicarea de biserici nu se face cu alt scop decât cel de aducere pe pământ a Împărăţiei, de a avea între noi un loc în care Dumnezeu să locuiască şi să umble.
Biserica Ortodoxă preţuieşte într-un mod deosebit rugăciunile pentru cei ce dăruiesc cu bucurie şi inimă largă din cele ce au agonisit, pentru ridicarea unei biserici. Astfel, Biserica îi numeşte pe aceşti milostivi creştini ca „fericiţi şi pururea pomeniţi ctitori”, demonstrând că, deşi au construit ziduri materiale, pământeşti şi trecătoare, ei primesc în schimb de la Bunul Dumnezeu daruri cereşti netrecătoare şi se bucură de o pomenire veşnică. Pomenirea lor devine veşnică pentru că Dumnezeu veşnic îşi aduce aminte în ceruri de cei care şi-au adus aminte de El şi L-au iubit în timpul vieţii lor pământeşti
Dumnezeu nu ramâne dator nimanui. Pentru fiecare ceas de munca la Casa Lui, pentru fiecare banut donat, pentru fiecare caramida pusa la aceasta Casa, El va rasplati împarateste si aici si Dincolo. A fi ctitor al Bisericii este cea mai mare binecuvântare de la Dumnezeu, privilegiu si onoare în viata, din generatie în generatie.
Pastrând curata credinta strabuna, facând din sufletele noastre case ale Duhului Sfânt, nadajduim ca ne va învrednici Bunul Dumnezeu sa realizam si noi, aici unde traim de atâtia ani, o “Poarta a Cerului”, spre slava Lui si spre mântuirea noastra si a urmasilor nostri.
[ inapoi ]
