Biserica Sfantul Dumitru Toronto, Canada
Romana

English

Spiritul satului românesc reflectat la cel de-al 17-lea hram al Parohiei Sf. Dumitru și Sf. Trei Ierarhii din Richmond Hill-Toronto

Prin Botez devenim cetățeni ai împărăției lui Dumnezeu prin harul învierii și răscumpărării în Hristos și prin darul Duhului Sfânt prin Mirungere. În același timp devenim și casnici, adicã familiari în casa lui Dumnezeu care este Biserica și așezați la masa împărăției care este Sfânta Liturghie.
Prin Sfintele Taine și ierurgii la care participăm devenim din ce în ce mai familiari cu Împărăția lui Dumnezeu care se descoperă în chip tainic și ne transfigurează progresiv sufletele și trupurile pe măsura credinței.
Temelia întregii lucrări pentru mântuirea noastră este învierea Domnului nostru Iisus Hristos care se revarsă în mădularele trupului Său care suntem noi. Avem prin El garanția de a îndrăzni a bate la porțile casei lui Dumnezeu și în măsura cuvintelor, vieții și faptelor dar mai ales datorită harului lui Dumnezeu, vom locui cu El întru veșnicie.”

Referitor la viața Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Preasfinția sa spus:
“Pe Sf. Dimitrie îl avem ca model de mărturisire al dreptei credințe de foarte tânăr, într-un context politic în care își punea viața în pericol. Și totuși n-a pregetat să devină ‘un al doilea Pavel’ prin îndrăzneală și să arate că poziția socială și mărturisirea credinței nu sunt opuse. El îndeamnă și îndrumă pe tot creștinul în urcușul duhovnicesc arătându-se chip al jertfei curate și al credinței nestrămutate.”

PS Ioan Casian a binecuvântat pe cei prezenți și i-a încurajat să se alăture Pr. Protopop Viorel și Pr. Emanuel la proiectul de ridicare a bisericii parohiale prin aceasta devenind și ei ctitori de biserică precum și Hristos, spunând: ‘Mântuitorul Iisus Hristos este primul ctitor al Bisericii ridicată pe temelia jertfei Sale pentru întreaga lume.’

Ridicarea bisericii este o dorință de 17 ani al acestei parohii care pe zi ce trece cu ajutorul, rugăciunile și mijlocirile sfinților ocrotitori ai acestei comunități, Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Trei Ierarhi - Vasile, Grigorie și Ioan se realizează nu numai pe plan spiritual ci și printr-o construcție a unui locaș al lui Dumnezeu care să ajute la menținerea și transmiterea mai departe a credinței ortodoxe spre slava lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor.

Pr. Protopop Viorel a mulțumit ierarhului pentru binecuvântările arhierești cu ocazia hramului și de asemeni a mulțumit celor care s-au implicat în organizarea agapei pentru acest eveniment al comunității mai ales a doamnelor din Comitetul Parohial. De asemeni a reamintit că numai mijlocirea sfinților și a Maicii Domnului va face posibilă împlinirea dorinței comunității de avea biserica proprie. Ctitorilor, ostenitorilor și împreună rugătorilor Pr. Viorel a adresat alese mulțumiri știind că dăruirea în numele Domnului Iisus Hristos și ai sfinților ocrotitori aduce bucurie și pace spre mântuirea sufletelor.
În cadrul evenimentului toți au retrăit bucuria de a fi români în atmosferă autentică a satului românesc arătat prin portul tradițional în straie naționale de sărbătoare pe care numeroși credincioși le-au purtat.

Istoricul pe scurt al Parohiei:

5 mai 2002 - se înființează misiunea în Toronto cu hramul Sfântul M. Mc. Dumitru cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Iosif din Paris, la acea vreme și locțiitor de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America și Canada

26 octombrie 2002 – se sărbătorește primul hram al bisericii în prezența ÎPS Arhiepiscop Nicolae al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor doua Americii.

2005 - se adaugă al doilea hram Sfinții Trei Ierarhi din încredințarea ÎPS Nicolae

2009 - se cumpără o proprietate compusă din teren și casă, în vederea zidiri noii biserici.

2010 - se amenajează un paraclis în subsolul casei existente, unde se săvârșesc sfintele slujbe din cursul săptămânii.

8-9 mai 2012 – gazdă a ședinței de Protopopiat a Canadei de Est în prezența ÎPS Arhiepiscop Nicolae și a PS Episcop Ioan Casian de Vicina

Iunie 2012 – ridicarea Misiunii la rang de Parohie aprobat de Congresul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi.

30 septembrie 2014 – cumpărarea proprietății vecine pentru construirea noii bisericii.

Ianuarie 2018 – hirotonia întru diacon a teologului Emanuel Ionuț de către PS Ioan Casian pe seama parohiei.

Iunie 2018 – ridicarea Pr. Viorel la rang de Protopop al nou înființatului Protopopiat pentru Centrul Canadei din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.

15 Septembrie 2018 – hirotonia întru preot a Pr. diacon Emanuel Ionuț pe seama Parohiei Sf. Dumitru și Sf. Trei Ierarhii.

3 mai 2019 – sfințirea mică a noului Paraclis cu hramul Izvorul Tămăduirii în proximă apropiere de locul unde va fi ridicată noua biserică.


[ inapoi ]

Biserica Sfintii Dumitru si Trei Ierarhi Toronto, Canada


© Biserica Sf.Dumitru Canada
Web Design for Business® by Logic Industry